Încep să-mi schimb părerea despre tine

Așa mi-a spus unul cu ceva timp în urmă, iar eu nu am făcut absolut nimic ca el să-și păstreze părerea, ba din contră…

Dar nu asta mă deranjează, ci faptul că a avut nevoie de ani de zile pentru a-și construi o imagine și de o singură zi pentru a o face praf.

Au fost ani de zile de teste. Ne-am vizitat, am vorbit la telefon, am lucrat împreună, am râs împreună, am călătorit sute de kilometri împreună, dar se pare că pentru el tot nu a de ajuns, ,,că doar vezi că-n ziua de astăzi nu mai poți avea încredere în nimeni.”

L-am lăsat cu părerile lui ,,drepte”. Până la urmă eu nu sunt dator să dovedesc nimic, nimănui…

Și ca să nu vă las curioși, părerea a început să și-o schimbe pentru că nu am avut bunul simț să-i dau dreptate într-o discuție.

 

Evadarea Pinguinilor – Copilăria

Această tentativă de poezie am îndrăznit să o încropesc anul trecut, de ziua fiului meu. Lui i se adresează. Voi doar citiți și fiți îngăduitori… e prima, dar și ultima îndrăzneală de acest gen.

Stau și mă gândesc timid
Oare ce-ai avut în cap?
Să mă provoci tată să-ți fiu
De ce ai vrut să îmi fii fiu?
Când eu n-am știut ce vreau să fiu
Îmi pare c-ai avut curaj…

Când ți-am văzut întaia oară
Ochii-n care fumegă tăciunii
Un sloi din noaptea mea polară
A topit zăvoarele încuietorii
Și-au evadat atunci toți pinguinii
Din valiza de sub scară…

Ceva în limba ta ai exclamat,
Și-am înțeles atunci că m-am ratat
Prin școli, bănci și biblioteci
Căutându-mi împlinirea,
Dar ce folos costum să-mbraci
Când moartă e copilăria.

M-ai ajutat să-mi înțeleg menirea
Am să-i redau copilăriei nemurirea
Ție, fiul meu,
O să-ți dau din timpul meu,
Iar mamei tale toată iubirea
Și-mpreun-o să învățăm ce-i fericirea.

Tu-mi ești… de David Gabriel

11232948_10200998005349640_8136271176381511451_o

Pentru că lipsesc mult timp de lângă tine, și pentru că-mi ,,risipesc” cuvintele frumoase prin adunări și pe la amvoane, iar când sunt cu tine, de cele mai multe ori, tot ce-mi mai rămâne e tăcerea, vreau să mă revanșez. Mi-am scotocit buzunarele sufletului și vreau să să-ți spun tot ce însemni tu, scumpa mea soție, pentru mine.

Tu-mi ești pompierul de serviciu. Ori de câte ori am aprins câte-un foc străin, tu ai fost acolo să-l stingi, înainte de a deveni păgubitor. Entuziasmul nesănătos l-ai stins cu rațiunea, iar subiectivismul păcătos, cu dragostea. Nu m-am ars niciodată ascultând de sfaturile tale. Îmi pare rău că nu eu nu prea știu să ascult…

Tu-mi ești constantă. Numai tu știi cum să pui căpăstrul pe armăsarii mei de fum. Eu îi alerg aiurea până la nori, dar tu îi aduci înapoi în grajdul realității, în siguranță. Știu că îți faci griji pentru mine, ca nu cumva înălțându-mă prea mult să cad și să mă rănesc.

Tu-mi ești izvor de tămăduire. Numai tu știi cum să mă tratezi de nervi și stupizenie, mândrie și nerecunoștință. Tristețile provinciale și melancoliile de cățeluși tot la tine își găsesc leac. Iar când sufletul mi-e șvaițer, tu mi-l cârpești…

Tu-mi ești dascăl. Tu m-ai învățat, și mă mai înveți, cum să fiu bun și prietenos cu oamenii. Fără tine nu aș fi reușit să-mi înving mizantropia. În genere nu suport pe nimeni și sunt greu de suportat, dar tu ai schimbat mult lucrurile.

De fapt, ceea ce încerc să-ți spun e că tu-mi ești totul, dar mă cam fâstâcesc.
Happy 29 Anniversary.

O zi de toamnă – de Nicu Andrei

O zi de toamnă cu frunze argintii
Și-un soare ca-tr-o zi de vară
Cu un parfum curat al florilor târzii
A fost întâlnirea noastră, pentru a câta oară?!?

Am venit ,,inelul” să-ți ofer
Să-ți declar din inimă IUBIRE!
Aici să fim, și-mpreună către cer
Să fim una cu har și fericire!

Adela e numele iubit și drăgăstos,
Ca o comoară la care sincer țin,
O port în suflet și niciodată jos
,,Te iubesc pe veci” – semnează Cătălin!

Scrisă de fratele Nicu Andrei pentru Cătă și Adela.

Ție de cine ți-e dor?

Când moare un sfânt locul lui rămâne gol – în familie, în biserică și în sufletele noastre.

Am fost în dimineața asta la Sărăzani și m-a apucat un dor nespus de fratele Ruben. Un sfânt nebăgat în seamă și dat uitării. L-am căutat cu privirea prin adunare toată dimineața…

De predicat am predicat cu ochii pe ușă, parcă așteptându-l să intre dintr-un moment în altul… Dar cum să intre când el nu a întârziat niciodată? Din contră, venea cu cel puțin jumătate de oră mai devreme și ne aștepta cu un zâmbet blajin și o încurajare.ruben

Citeste mai mult