VISUL LOR, COŞMARUL NOSTRU – de David Gabriel

Ne lăudăm şi ne mândrim cu eroii noştri care au luptat şi au murit pentru un vis, România Dodoloaţă, dar oare cât timp mai trebuie să treacă până când acest vis va deveni şi realitate? Visul lor a fost acela de a crea un stat care să cuprindă toate teritoriile locuite majoritar de către români. Un stat românesc pus în slujba românilor. Dar de mai bine de o sută de ani visul lor a devenit coşmarul nostru.

Unirea a fost realizată, dar noi niciodată nu ne-am unit. Slugile şi trădătorii din funcţiile de conducere ne-au dezbinat şi ne-au învrăjbit atât de mult încât am ajuns să ne fie ruşine că suntem români. Această sleahtă de patrioţi prefăcuţi au cotropit şi au smuls din pieptul ţării tot ceea ce avea ea mai de preţ. Lipsiţi de orice spirit civic, au înstrăinat mai mult de 40% din pământul arabil al ţării, italienilor, francezilor, olandezilor, austriecilor, libanezilor şi oricui a mai vrut să cumpere. Pe noi ne-au convins că nu e rentabil să-l exploatăm. Resursele noastre naturale, în valoare de miliarde de euro, sunt exploatate tot de străini. Au tranzacţionat riscant cultura, tradiţia şi credinţa, dându-le la schimb pe iluziile occidentalilor.

Înaintaşii noştri au visat, au crezut şi au luptat pentru ca această ,,maică românie” să-şi aibe fii sătui pe lângă ea, dar, din păcate, aceşti epigoni mancurţi, care-şi spun lideri, au transformat-o-n măştihoaie. Pentru 4 milioane de fraţi români nu s-a găsit pâinea necesară în sânul patriei şi au apucat drumul străinătăţii. Ei sunt părinţii noştri. Fraţii noştri. Copiii şi prietenii noştri. În urma lor au rămas 65 de mii de copii care se culcă în fiecare seară cu dorul unui părinte în suflet. 3% dintre copiii ,,maicii românii” se culcă întotdeauna flămânzi, iar 1 din 11 copii mănâncă maximum doua mese pe zi. Jumătate dintre copiii care abandonează şcoala, o fac de sărăcie. Şi lista continuă.

Fraţi români, e rândul nostru să luptăm. A cam sosit vremea să dăm cinste şi onoare eroilor şi martirilor noştri, împlinindu-le visul. Stă în puterea nostră să facem ca această românie să ne fie o maică bună. Vă rog, luptaţi pentru demnitate şi dreptate. Renunţaţi la mârlănie. Cultivaţi frumosul. Nu mai votaţi oameni care nu-şi iubesc ţara şi poporul. Căutaţi-L pe Dumnezeu. Şi poate copiii noştri mai au şansă…

Fie ca Dumnzeu să-i ocrotească pe români!

Lasă un răspuns