Update la piramida lui Țuțea – de David Gabriel

update la piramida lui tutea

Ȋn urmă cu mai bine de 20 de ani, Petre Țuțea propunea o piramidă a valorilor umane: infractorul, omul comun, geniul, eroul și sfȃntul. Pe infractor, Țuțea ȋl plasează ȋn afara piramidei, mai jos de bază, ȋntrucȃt acesta nu ține cont de normele impuse de societate. La bază se situează omul comun, adică omul a cărui viață este caracterizată de muncă, casă, frigider și televizor. Urmează apoi geniul și eroul. Geniul este omul lȃngă care stai și ȋți pare rău că te-ai născut pentru că el ȋnvață ȋntr-o jumătate de oră cȃt alții ȋntr-o viață, iar eroul este omul care se consumă făcȃnd istorie printr-un curaj ieșit din comun. Superior tuturor acestora, este sfȃntul. Este superior pentru că atȃt geniul cȃt și eroul au nevoie de confirmarea societății, pe cȃnd sfȃntul este ȋn afara ei, situȃndu-se dintru ȋnceput ȋn eternitate.

Ȋntre timp a mai apărut o categorie de oameni, iar eu am găsit necesară o updatare a piramidei lui Țuțea. Am introdus astfel ȋntre infractor și omul comun, cocalarul. Adică acea categorie de oameni caracterizată prin deficit de cultură, grandomanie, mitocănie și Kitsch.

Bineȋnțeles că această categorie nu a apărut acum și nu a apărut peste noapte. A apărut de multă vreme, luȃnd amploare ȋn ultimii ani, iar ouăle din care au eclozat au fost grupurile de manelari. Acești cocalari pot fi ȋntȃlniți peste tot, fiind ușor de recunoscut după limbajul sărac de tip facebook și stilul vestimentar extravagant. Pot fi ȋntȃlniți pe stradă, la restaurant, ȋn autobuze și mai nou prin biserici.

Nu aș fi ȋndrăznit niciodată să scriu despre această nouă categorie socială, dacă ar fi rămas ȋn spațiul lor, dar pentru că i-am ȋntȃlnit prin biserici, nu m-am putut abține. Și nu erau pe ultima bancă sau pe undeva pierduți printre rȃnduri, erau ȋn posturi cheie. De pildă, un diacon a ieșit ȋn fața bisericii să facă cȃteva anunțuri ȋmbrăcat cu o bluză gri peste care și-a tras un tricou verde cu guler. Bineȋnțeles gulerul era ridicat. Ceasul ȋl purta pe mȃna dreaptă și mesteca gumă. Un altul, a venit ȋn fața bisericii cu trei nasturi descheiați la cămașă. Dacă la penticostali se obișnuiește ca toți nasturii să fie ȋncheiați la cămașa, baptiștii ȋși permit să umble cu un nasture descheiat, dar cocalarii sfidează normele și descheie trei…ca Andrii Popa. Nu am reușit să ȋnțeleg care-i logica. Să fie etalarea pectoralilor? Sau poate anul acesta se poartă părul pe piept, iar eu nu știu, ȋncercȃnd astfel să-și scoată ȋn evidență ,,belșugul”. Sau poate pur și simplu… Cert este că oricare ar fi logica, este de prost gust.

Urmează, probabil, să vedem preoți ȋmbrăcați ȋn reverendă, iar pe piept, ȋn locul icoanelor și al crucifixelor, purtȃnd emblema de la Nike. Și de ce nu, păstori predicȃnd cu gulerul de la cămașă ridicat…

S-ar putea sa-ti placa si...

Despre îngeri și prieteni – de David Gabriel...
views 137
M-am gândit oare de ce avea atâta dreptate Nichita Stănescu când spunea că ,,a avea un prieten este mai vital decât a avea un înger”? Răsunsul este si...
Fără Dumnezeu, în concepția lui Petre Țuțea
views 72
Idei culese și aranjate de David Gabriel Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăie...

Lasă un răspuns