Un loc pentru Isus – de David Gabriel

Luca 2:7 ,,în casa de poposire nu era loc pentru ei.”
Nu cred că Iosif cu Maria i-au spus hangiului că dacă îi primește în hotelul lui, pe Fiul lui Dumnezeu îl primește, cum nu cred că dacă i-ar fi spus ar fi contat. Hotelul era plin, iar dacă ar fi vrut să-l primească pe Fiul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să de-a afară niște chiriași. Iar aici încep să se complice puțin lucrurile…

Mă uit în jur și bag de seamă că nimic nu s-a schimbat de atunci. Deja am fost la câteva evanghelizări luna aceasta, și deși am predicat cât am putut de bine și i-am chemat pe oameni la Hristos, ,,hangii” din bănci îmi transmiteau din priviri același mesaj prăfuit de veacuri: ,,n-avem loc.”

Plini de răutate, de invidie, de bârfă, de minciună, de patimi, de neiertare, de lăcomie, de ură, de ceartă, de tot felul de plăceri păcătoase și nepăsare, unde să-L mai bage și pe Hristos? În plus, unde intră Isus toate acestea trebuie date afară, iar asta doare câte o dată. Un bărbat mi-a spus cu ceva vreme în urmă că s-ar pocăi dacă îl las să fumeze. Luându-mă gura pe dinainte, i-am spus că îl las. Apoi mi-a părut rău. După câteva săptămâni a renunțat. Intrase Hristos.

Hangiul a zis: „N-avem loc pentru voi”. La fel zic oamenii şi azi: „N-avem loc pentru Tine, Doamne!” De Crăciun nu au loc din cauza sărbătorii…

Dacă inima şi viaţa ta sunt umplute cu altceva, tu pierzi enorm. Ce zici, anul acesta ai un loc pentru Isus?

S-ar putea sa-ti placa si...

Prietenii Lui Isus, Prima repetitie
views 268
https://www.youtube.com/watch?v=gYPXSCedBts
Vinovaţii fără vină – de David Gabriel
views 46
Ioan 8:1-11 Îmbrăcaţi în reverende, cu mitrele pe cap şi cu bărbile sfătoase odihnindu-se pe piept, fariseii răspândeau în jurul lor un iz de sfi...
views 87
https://www.youtube.com/watch?v=u25Cizazrhw    
views 210
https://www.youtube.com/watch?v=a7xIBND-8UE  

Lasă un răspuns