Tu-mi ești… de David Gabriel

11232948_10200998005349640_8136271176381511451_o

Pentru că lipsesc mult timp de lângă tine, și pentru că-mi ,,risipesc” cuvintele frumoase prin adunări și pe la amvoane, iar când sunt cu tine, de cele mai multe ori, tot ce-mi mai rămâne e tăcerea, vreau să mă revanșez. Mi-am scotocit buzunarele sufletului și vreau să să-ți spun tot ce însemni tu, scumpa mea soție, pentru mine.

Tu-mi ești pompierul de serviciu. Ori de câte ori am aprins câte-un foc străin, tu ai fost acolo să-l stingi, înainte de a deveni păgubitor. Entuziasmul nesănătos l-ai stins cu rațiunea, iar subiectivismul păcătos, cu dragostea. Nu m-am ars niciodată ascultând de sfaturile tale. Îmi pare rău că nu eu nu prea știu să ascult…

Tu-mi ești constantă. Numai tu știi cum să pui căpăstrul pe armăsarii mei de fum. Eu îi alerg aiurea până la nori, dar tu îi aduci înapoi în grajdul realității, în siguranță. Știu că îți faci griji pentru mine, ca nu cumva înălțându-mă prea mult să cad și să mă rănesc.

Tu-mi ești izvor de tămăduire. Numai tu știi cum să mă tratezi de nervi și stupizenie, mândrie și nerecunoștință. Tristețile provinciale și melancoliile de cățeluși tot la tine își găsesc leac. Iar când sufletul mi-e șvaițer, tu mi-l cârpești…

Tu-mi ești dascăl. Tu m-ai învățat, și mă mai înveți, cum să fiu bun și prietenos cu oamenii. Fără tine nu aș fi reușit să-mi înving mizantropia. În genere nu suport pe nimeni și sunt greu de suportat, dar tu ai schimbat mult lucrurile.

De fapt, ceea ce încerc să-ți spun e că tu-mi ești totul, dar mă cam fâstâcesc.
Happy 29 Anniversary.

One thought on “Tu-mi ești… de David Gabriel

Lasă un răspuns