Între Iuda și Maria sau parfumul unui gest – de David Gabriel

Era o seara liniștită de primăvară în Betania, iar Domnul Isus, obosit de pe drum își mânca liniștit cina împreună cu prietenii și ucenicii săi. Ucenicii povesteau cu entuziasm minunile pe care le văzuseră, gazdele se minunau de cele auzite, iar Domnul le privea contemplativ entuziasmul. Dintr-o dată, toată această scenă se oprește ca într-un stop-cadru, când o femeie dă buzna în cameră ținând în mână un vas de alabastru cu mir de nard curat. Frapați de îndrăzneala femeii, toți priveau uluiți tabloul, neștiind ce să creadă. Femeia ,,s-a  apropiat de El și după ce a spart vasul de alabastru cu mir foarte scump, a turnat parfumul pe capul și picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Text armonizat)

Scena aceasta nu este doar un fapt istoric, ci este o realitate contemporană. Sunt pline bisericile de ,,gură cască”, care se holbează la cei care se spetesc să facă câte ceva pe ici pe colo. Dar dacă ar fi numai atât, parcă nu ar fi o chiar așa de mare tragedie, numai că pe lângă faptul că nu fac nimic, mai și comentează la cei care fac. În cazul de față, cel în cauză este Iuda, care consideră gestul femeii o risipă și că mirul putea fi vândut ,,cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor”. Ioan, îl taxează pentru exclamația sa mojică și îl deconspiră: ,,zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.“

Citeste mai mult