CE-L TULBURĂ PE ISUS? – partea a II-a – de David Gabriel

Ioan 13:21 ,,Isus S-a tulburat în duhul Lui

Isus Hristos a fost tulburat de duplicitatea lui Iuda.
Iuda deși îL vânduse pe Isus Hristos s-a așezat la masă în calitate de ucenic ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu toate că prețul era stabilit, Iuda nu prezintă nici cea mai mică urmă de rușine în a mai mânca la masă cu Domnul. Era un actor perfect și un ipocrit desăvârșit. Genul acesta de oameni sunt cei mai periculoși, pentru că sunt greu de depistat. Ei stau cu tine la masă, râd la glumele tale, îți fac cinste, te vizitează, te împrumută cu bani, și pe urmă … baaang!!! … lovitură fatală.

Dar duplicitatea lui Iuda nu reiese numai din fapte ci și din nume. Numele ,,Iuda” înseamnă ,,lăudat fie Domnul”, dar el nu a trăit în armonie cu semnificația numelui ce-l poartă. Ba din contră, bazat pe caracterul lui, semnificația acestui nume s-a schimbat total. De exemplu, în listele sinoptice cu cei doisprezece pe care Isus I-a chemat, numele lui Iuda apare întotdeauna ultimul și este însoțit de obicei de o descriere care îl stigmatizează: ,,care L-a vândut”, sau ,,vânzătorul” (Matei 10:4, Marcu 3:19, Luca 6:16). Nimeni nu mai zice ,,lăudat fie Domnul” când aude numele de ,,Iuda”, ci fiecare se gândește la trădare.

Ai mare grijă cu cine te însoțești ca să eviți trădarea și fii tu însuți ceea ce pretinzi că ești.

CE-L TULBURĂ PE ISUS? – de David Gabriel

Ioan 13:21 ,,Isus S-a tulburat în duhul Lui

Isus Hristos a fost tulburat de trădarea lui Iuda.
Iuda nu era oricine, ci era ,,unul din cei doisprezece ucenici aleși de Isus Hristos să-I continue lucrarea. Isus l-a numit ,,prietenul Meu apropiat, în care îmi puneam încrederea și care mânca din pâinea Mea”. Pe deasupra, Iuda a văzut minunile săvârșite de Isus, a ascultat învățăturile Sale, a beneficiat de împuternicirea Lui, dar se pare că nu era un credincios adevărat.

Cuviosul Eftimie Zigaben a spus că Iuda nu L-a vândut pe Isus Hristos pentru că așa era scris în Sfintele Scripturi, ci Dumnezeu a scris așa pentru că, în atotștiința Lui, știa că Iuda îL va trăda. Dar cunoașterea lui Dumnezeu dinainte nu anulează responsabilitatea omului și nu-i justifică sau scuză păcatele, completează J.C.Ryle.

Cei cu imaginația mai bogată, influențați fiind și de tiparele Hollywodului, și-l imaginează pe Iuda îmbrăcat în haine negre, stând mai mereu în umbră și cu o faţă mereu încruntată. Greșit. „Iuda” nu se manifestă întotdeauna aşa. Îl poţi întâlni zilnic pe stradă şi nu-l cunoşti. S-ar putea să-ţi fie coleg de lucru, partener de afaceri, să stea lângă tine în biserică şi totuşi să nu-ţi dai seama de caracterul lui. Să nu uităm că el a fost cândva un apostol, un om, poziționat undeva între sfânt şi demon, între alb şi negru, între întuneric şi lumină.

Chiar dacă trădarea a existat dintotdeauna, inclusiv trădarea de Hristos, ea a fost și este la fel de tulburătoare. Umanitatea a taxat acest gest al trădării lui Iuda, și continuă să-l taxeze, asociindu-i numele cu trădarea.

Fii ceea ce pretinzi că ești, și nu te da ce nu poți să fii.

Vezi și alte articole asemanatoare
Singur in ziua necazului – Editorial
Linistea de Sambata seara – Editorial
Fiii pierzarii – Editorial

Între Iuda și Petru sau dialog cu moartea post eșec – de David Gabriel

Am observat, de la cei care îmi scriu, că oamenii nu prea se pricep la gestionarea eșecurilor. După ce îmi scriu despre eșecurile lor, cei mai mulți, nu uită să menționeze și că s-au gândit să se sinucidă. De la trădați în dragoste, examene căzute, dependenți de pornografie, alcool, tutun și droguri, până la puștoaice rămase gravide sub clar de lună și abandonate, toți îmi spun că s-au gândit cel puțin o dată la moarte. Dar oare merită pentru atâta lucru să dai satisfacție morții? În fond și la urma urmei eșecul nu este ceva străin ființei umane, după cum nici succesul nu este ceva garantat. Eșecul este atât de comun încât nu există om care să nu-l fi întâlnit, diferit este doar domeniul în care falimentăm și modul în care ne raportăm la el.

Chiar și Biblia are exemple de oameni mari care au dat-o-n bară. Unii de mai multe ori chiar. Iuda și cu Petru sunt doar două dintre exemple. Au fost ucenicii celui mai mare Învățător, au primit cea mai mare împuternicire, au beneficiat de cele mai mari privilegii și cu toate acestea au falimentat.

Iuda a negociat pentru Mântuitorul prețul de treizeci de arginți. ,,Marfa” a fost livrată în seara aceleiași zile în grădina Ghetsimani. Soldații au sosit la ora stabilită în grădină, iar Iuda cu inima împărțită se uita când la pungă, când la Isus. Nu se putea să le aibă pe amândouă, ceva trebuia sărutat și lăsat în urmă. Cu un sărut bălos, Iuda și-a strivit buzele vinovate de obrazul inocent al Mântuitorului, alegând, astfel, să rămână cu arginții. În seara aceea s-a încheiat cea mai murdară afacere din istorie… Citeste mai mult

Fiii Pierzării – de David Gabriel

Ioan 17:12 ,,…niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării…”

Untitled-1Nu se putea ca Mântuitorul Isus să folosească o expresie mai autentică și mai sugestivă în dreptul celui ce avea să-L trădeze, decât ,,fiul pierzării. Declarația aceasta este adresată lui Iuda și, mai adaug eu aici, lui John Popp și celor care îi batjocoresc pe slujitori și pe frați.

Afirmația aceasta nu s-a întemeiat pe cine era Iuda, ci pe deciziile lui. Chiar și Calvin, care era un susținător al predestinării, a spus că Iuda nu L-a vândut pe Domnul Isus pentru că era la mijloc o soartă oarbă, ci fiindcă, lăsându-se ispitit de Diavol, el a decis să-L trădeze, în ciuda faptului că Mântuitorul l-a prevenit în camera de sus și i-a făcut cele mai mari și călduroase apeluri ale dragostei de întoarcere de pe calea trădării.

Este adevărat că sunt multe pasaje în Vechiul Testament care vorbesc despre trădarea Mântuitorului, dar la fel de adevărat este și că nu este menționată identitatea celui care avea să-L trădeze. Prin urmare putea fi oricare din cei doisprezece. Toți au avut aceeași chemare, toți au avut aceleași privilegii, toți au avut parte de aceeași învățătură, toți au avut același prilej de a lua decizii corecte în viață, iar Iuda a ales… Atitudinea și deciziile lui l-au transformat în fiu al pierzării.

De exemplu, în Evanghelia după Ioan, la capitolul 12, Iuda fură din fondul ucenicilor, o privește disprețuitor pe femeia cu vasul de alabastru, comentează și îi instigă pe ceilalți ucenici la comentarii. Ce mai, așa sunt fiii pierzării, veșnic nemulțumiți de alții, critici, batjocoritori, trădători, etc. Și culmea, că toate acestea sunt prezentate în numele dreptății lui Dumnezeu și a corectitudinii dogmatice. Abureli. Pentru ei mila, dreptatea și corectitudinea nu sunt altceva decât un paravan după care se ascund.

Dar hai să n-o maiUntitled-3 întindem și să vă arăt direcția în care se îndreaptă acești fii ai pierzării, SINUCIDERE. Sensul acestui termen arhaic ,,pierzare” este de primejdie în care se află cineva de a-și pierde viața. Două vieți urmau să se ,,piardă”, a lui Isus și a lui Iuda deopotrivă, dar puțini înțelegeau lucrul acesta. Voi trebuie să înțelegeți că nu este numai Iuda fiul pierzării, și că oricine i se poate alătura. Sper să nu fii tu unul!

Între Iuda și Maria sau parfumul unui gest – de David Gabriel

Era o seara liniștită de primăvară în Betania, iar Domnul Isus, obosit de pe drum își mânca liniștit cina împreună cu prietenii și ucenicii săi. Ucenicii povesteau cu entuziasm minunile pe care le văzuseră, gazdele se minunau de cele auzite, iar Domnul le privea contemplativ entuziasmul. Dintr-o dată, toată această scenă se oprește ca într-un stop-cadru, când o femeie dă buzna în cameră ținând în mână un vas de alabastru cu mir de nard curat. Frapați de îndrăzneala femeii, toți priveau uluiți tabloul, neștiind ce să creadă. Femeia ,,s-a  apropiat de El și după ce a spart vasul de alabastru cu mir foarte scump, a turnat parfumul pe capul și picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Text armonizat)

Scena aceasta nu este doar un fapt istoric, ci este o realitate contemporană. Sunt pline bisericile de ,,gură cască”, care se holbează la cei care se spetesc să facă câte ceva pe ici pe colo. Dar dacă ar fi numai atât, parcă nu ar fi o chiar așa de mare tragedie, numai că pe lângă faptul că nu fac nimic, mai și comentează la cei care fac. În cazul de față, cel în cauză este Iuda, care consideră gestul femeii o risipă și că mirul putea fi vândut ,,cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor”. Ioan, îl taxează pentru exclamația sa mojică și îl deconspiră: ,,zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.“

Citeste mai mult

Între Iuda și Ioan sau imposibila neutralitate – de David Gabriel

Amândoi au fost ucenicii Celui mai mare Învățător. Amândoi au avut privilegiul de a fi chemați de Mântuitorul după o noapte de rugăciune. Amândoi au primit aceeași împuternicire și autoritate. Și totuși unul se apropie de Isus, iar celălalt se depărtează de El.

Pe Ioan îl găsim mereu în preajma lui Isus, în timp ce Iuda păstra distanța. Depărtarea nu se petrece peste noapte, cum de altfel nici apropierea. Totul se petrece progresiv. Atitudinile pe care le avem, gândurile pe care le hrănim, acțiunile pe care le întreprindem etc., fie ne apropie de Dumnezeu fie ne depărtează.

La Cina cea de Taină sunt prezenți toți ucenicii. Ioan este prezentat ca ,,cel care stătea la masă culcat pe sânul lui Isus”, iar Iuda ca cel în care a intrat Satana. După ce a luat bucățica din mâna lui Isus, Iuda a ieșit în grabă afară să găsească vreun cumpărător luminat. ,,Era noapte.”

Continuarea pe www.Cireșarii.ro