Când Diavolul îți vindecă sufletul de dor… – de David Gabriel

Suspinul și lacrimile de dor mulți le avem. Ceea ce ne dorim este să ne ostoim sufletele trudite. Vorbele sunt bune, dar nu prea ajută…

Dorul nu are granițe sau limbă. Odată cuprinși de dor, toți suspinăm în aceeași limbă de la un capăt la celălalt al pământului.

Dorul nu este o boală și totuși doare. Este o durere care i-a sfârtecat chiar și pe cei mai viteji dintre oameni.

Nu este o boală și totuși cineva se luptă din răsputeri să-i vindece pe oameni. De ce? Pentru că atunci vom fi străini unii de alții, individualiști și insensibili, ceea ce convine Diavolului.

Împreună suntem mai puternici, dar singuri suntem vulnerabili.

Sentimentul de înstrăinare dintre oameni se accentuează pe zi ce trece. Chiar și dintre credincioși. Sunt atât de rari oamenii care suspină după Dumnezeu încât îmi vine să-i însemn cu cretă când îi întâlnesc.

Mi-e dor de cer, vouă…?
ciresarii.ro

Ție de cine ți-e dor?

Când moare un sfânt locul lui rămâne gol – în familie, în biserică și în sufletele noastre.

Am fost în dimineața asta la Sărăzani și m-a apucat un dor nespus de fratele Ruben. Un sfânt nebăgat în seamă și dat uitării. L-am căutat cu privirea prin adunare toată dimineața…

De predicat am predicat cu ochii pe ușă, parcă așteptându-l să intre dintr-un moment în altul… Dar cum să intre când el nu a întârziat niciodată? Din contră, venea cu cel puțin jumătate de oră mai devreme și ne aștepta cu un zâmbet blajin și o încurajare.ruben

Citeste mai mult