PARANOIA ,,POPILOR”.

1. PARANOIA PUTERII – de David Gabriel

Nici pe departe nu fac referire la preoți aici, ci la o serie de specimene din ograda din care fac și eu parte, și anume a evanghelicilor. Am întâlnit o serie de așa ziși pastori / prezbiteri / diaconi / conducători de adunare (pe care o să-i numesc generic ,,popi”), care au dezvoltat tot felul de comportamente paranoide și care acționează în consecință, aducând, astfel, prejudicii incomensurabile trupului lui Hristos.

Nu o să dau nume, cu toate că simt o mâncărime groaznică în buricele degetelor, care mă îndeamnă insistent să o fac. În plus, aud și vocile voastre, în timp ce citesc aceste scrijeliri, cum îmi cer să-i divulg, dar o să mă abțin. I-ați întâlnit și voi, prieteni, așa că nu aveți nevoie să vi-i spun eu…

Sociologul Cornel Codiță spunea că ,,nu există monştri mari şi monştri mici, când vine vorba despre putere,” pentru că oricât de puțin ar fi un ,,popă” afectat de acest ,,virus”, efectele sunt aceleași. De altfel, nu există nici vârstă la care se poate instala un astfel de comportament.

,,Popa” obsedat de putere monopolizează toată slujirea în jurul propriei persoane, determinat fiind de hipervalorizare, dar și de lipsa de neîncredere în ceilalți. Se plânge de greutatea slujirii și de faptul că el trebuie să le facă pe toate. Ar vrea să delege sarcini, dar nu are cui pentru că ,,nu sunt serioși”, ,,nu dau dovadă de profesionalism”, ,,nu sunt spirituali”, etc. Mesajul pe care-l transmite prin astfel de replici este unul de grandoare în care ,,Eul” lui este standardul suprem. El crede că ceilalți nu pot să se ridice la acele standarde, când, de fapt, de cele mai multe ori, nimeni nu vrea să se coboare până-ntr-acolo…

Adevărul este, în fond și la urma urmei, că astfel de oameni nu suportă pe nimeni în jurul lor. Delirurile specifice paranoiei sunt grupate de specialiști în două categorii: megolamania și mania persecuției. Aceste elemente de cele mai multe ori se găsesc la pachet. ,,Popii” încadrați în această categorie omoară din fașă orice sămânță de inițiativă. Rivalizează cu toată breasla și mazilesc pe oricine poate reprezenta o amenințare. Răspândesc vorbe batjocoritoare generale care cu greu pot fi verificate, dau telefoane și amenință cu obrăznicie.

,,Popa” paranoic vede mereu altceva în spatele oricărei aparențe, interpretează într-o manieră patologică vorbele și intențiile celorlalți frați. Caută, și găsește, în toate împrejurările trădarea, complotul, subminarea autorității sale, prejudicierea intenționată, lipsa de considerație din partea celorlalți. Datorita atitudinii sale constant defensive, nu poate accepta vreun reproș, falimentul sau eșecul. Întotdeauna va da vina pe context, circumstanțe nefavorabile și, bineînțeles, pe oameni. Criticarea unui astfel de ,,popă” este sinonim cu sinuciderea pentru că cel criticat va lupta cu toate resursele pentru ași distruge criticii. De glume nu mai încape loc în discuție…

Cu un spirit foarte dezvoltat de conservare se va opune oricărei schimbări, noutății, într-un cuvânt, progresului. Rigid și inflexibil, ,,popa” paranoic se ,,baricadează” liturgic, invitând la slujire doar pe cei care împărtășesc aceași mentalitate cu el. Dacă din interior cineva are orientări diferite, este etichetat ca fiind firesc. Uneori, oamenii emigrează din bisericile conduse de astfel de oameni, dar pe ei nu-i interesează. Sunt dispuși să sacrifice o biserică, dar nu sunt dispuși să-și negocieze ideile. În jurul lor totul pălește.

,,Popa” paranoic nu este lipsit de logică, doar că are o logică construită pe secvențe interpretate total paralele cu realitatea. Revendicativ și luptător, deși dă impresia că este energic și activ, nu poate fi prea eficient în condițiile unei orientări greșite în acțiuni și ale risipei de energie în direcția autoapărării inutile. Aceste fapte, plus poziția de slujitor al lui Dumnezeu, poate induce în eroare persoanele neavizate, mai ales dacă nu se iau în considerare premisele total neadevărate pe care se bazează delirul.

Am văzut câteva lupte în jurul meu cu astfel de ,,popi”. S-au lăsat cu răni adânci. Victoria nu este imposibilă, dar ea este numai a celor bine determinați și conștienți că pierderile vor fi maxime (reputație, prieteni, poate statut, ș.a.). Cine este este îndoielnic și slab, fie se conformează, fie emigrează.

Lasă un răspuns