Când Diavolul îți vindecă sufletul de dor… – de David Gabriel

Suspinul și lacrimile de dor mulți le avem. Ceea ce ne dorim este să ne ostoim sufletele trudite. Vorbele sunt bune, dar nu prea ajută…

Dorul nu are granițe sau limbă. Odată cuprinși de dor, toți suspinăm în aceeași limbă de la un capăt la celălalt al pământului.

Dorul nu este o boală și totuși doare. Este o durere care i-a sfârtecat chiar și pe cei mai viteji dintre oameni.

Nu este o boală și totuși cineva se luptă din răsputeri să-i vindece pe oameni. De ce? Pentru că atunci vom fi străini unii de alții, individualiști și insensibili, ceea ce convine Diavolului.

Împreună suntem mai puternici, dar singuri suntem vulnerabili.

Sentimentul de înstrăinare dintre oameni se accentuează pe zi ce trece. Chiar și dintre credincioși. Sunt atât de rari oamenii care suspină după Dumnezeu încât îmi vine să-i însemn cu cretă când îi întâlnesc.

Mi-e dor de cer, vouă…?
ciresarii.ro

Încep să-mi schimb părerea despre tine

Așa mi-a spus unul cu ceva timp în urmă, iar eu nu am făcut absolut nimic ca el să-și păstreze părerea, ba din contră…

Dar nu asta mă deranjează, ci faptul că a avut nevoie de ani de zile pentru a-și construi o imagine și de o singură zi pentru a o face praf.

Au fost ani de zile de teste. Ne-am vizitat, am vorbit la telefon, am lucrat împreună, am râs împreună, am călătorit sute de kilometri împreună, dar se pare că pentru el tot nu a de ajuns, ,,că doar vezi că-n ziua de astăzi nu mai poți avea încredere în nimeni.”

L-am lăsat cu părerile lui ,,drepte”. Până la urmă eu nu sunt dator să dovedesc nimic, nimănui…

Și ca să nu vă las curioși, părerea a început să și-o schimbe pentru că nu am avut bunul simț să-i dau dreptate într-o discuție.

 

Dormind cu lumina gloriei lui Hristos aprinsă – de David Gabriel

Luca 9:29 ,,Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.”
Luca 9:32 ,,Petru și însoțitorii lui erau îngreuiați de somn; dar când s-au trezit bine, au văzut Gloria lui Isus…”

Trebuie să recunoaștem că  Alexandr_Ivanov_015pierdem foarte mult din lumina și gloria lui Hristos, dormind. Petru, Iacov și Ioan au fost pe munte când Isus Hristos S-a schimbat la față, dar au pierdut o parte din această manifestare a gloriei Lui … dormind. Prin această metamorfozare, Mântuitorul își arăta Dumnezeirea. Ucenicii îL cunoscuseră până acum ca învățător, ca vindecător, ca om, dar acum au văzut Dumnezeirea Lui.

Deci, lumea se împarte în două: cei treji și cei ce dorm … în Domnul. Cei ce se roagă și cei ce cască în timp ce primii se roagă. Cei ce se plâng că lor Dumnezeu nu le vorbește și cei care se bucură de descoperiri Dumnezeiești. Cei care își găsesc plăcerea în biserică și cei care socotesc biserica ca fiind ceva plictisitor. Cei care văd o binecuvântare în tot ceea ce li se întâmplă bun și nemulțumiții care au ochi să vadă doar ceea ceste rău . Și aș putea s-o țin așa mult și bine, dar ce folos?

William Barclay prezintă trei cauze care adorm mintea.
Prima cauză este prejudecata. Ideile și părerile preconcepute pot adormi mintea într-atât încât atunci când bate la ușa inimii un adevăr divin, să nu fie auzit. Tot ce trece de ceea ,,noi așa știm, noi așa am învățat, noi așa am primit”, este privit cu scepticism și tratat ca fiind amențiare a integrității religioase. Ba mai mult, acești constipați ai formelor judecă și anatemizează tot ce trece peste limitarea lor mediocră, tot ce este nou sau vine din partea vreunui tânăr.

A doua cauză care adoarme mintea este lenea mentală. Sunt oameni care refuză să-și frământe mintea cu lucruri adânci. Lucruri precum cititul Bibliei și, bineînțeles, al altor cărți, măcinarea problemelor contemporane de tot felul în moara gândirii și dialogul, țin mintea trează. Dumnezeu spune că ,,poporul [...] piere din lipsă de cunoștință”, iar Platon zicea că ,,omul care ezită să cugete profund nu merită să trăiască.”  Prin faptul că rostește o judecată, afirmația lui Platon este mai dură decât afirmația lui Dumnezeu, care este doar o constatare, dar în fond și la urma urmei concluzia este aceeași: starea de necunoaștere este primejdioasă.

Și a treia cauză care adoarme mintea este iubirea de tihnă. Există în fiecare om un sistem de apărare care închide automat ușa minții atunci când apare un lucru care deranjează sau pare prea complicat. Aceștia se simt în siguranță în zona lor de confort și resping orice provocare și orice inițiativă de evadare spre lumea ideilor. Singurul lor avantaj este că nu vor cunoaște niciodată durerea gânditorului.

Astfel, noi ne putem anestezia mintea cu una dintre aceste cauze sau chiar cu toate trei, până la adormirea ei completă sau putem fi treji, bucurându-ne astfel de strălucirea gloriei lui Isus.

Între Iuda și Petru sau dialog cu moartea post eșec – de David Gabriel

Am observat, de la cei care îmi scriu, că oamenii nu prea se pricep la gestionarea eșecurilor. După ce îmi scriu despre eșecurile lor, cei mai mulți, nu uită să menționeze și că s-au gândit să se sinucidă. De la trădați în dragoste, examene căzute, dependenți de pornografie, alcool, tutun și droguri, până la puștoaice rămase gravide sub clar de lună și abandonate, toți îmi spun că s-au gândit cel puțin o dată la moarte. Dar oare merită pentru atâta lucru să dai satisfacție morții? În fond și la urma urmei eșecul nu este ceva străin ființei umane, după cum nici succesul nu este ceva garantat. Eșecul este atât de comun încât nu există om care să nu-l fi întâlnit, diferit este doar domeniul în care falimentăm și modul în care ne raportăm la el.

Chiar și Biblia are exemple de oameni mari care au dat-o-n bară. Unii de mai multe ori chiar. Iuda și cu Petru sunt doar două dintre exemple. Au fost ucenicii celui mai mare Învățător, au primit cea mai mare împuternicire, au beneficiat de cele mai mari privilegii și cu toate acestea au falimentat.

Iuda a negociat pentru Mântuitorul prețul de treizeci de arginți. ,,Marfa” a fost livrată în seara aceleiași zile în grădina Ghetsimani. Soldații au sosit la ora stabilită în grădină, iar Iuda cu inima împărțită se uita când la pungă, când la Isus. Nu se putea să le aibă pe amândouă, ceva trebuia sărutat și lăsat în urmă. Cu un sărut bălos, Iuda și-a strivit buzele vinovate de obrazul inocent al Mântuitorului, alegând, astfel, să rămână cu arginții. În seara aceea s-a încheiat cea mai murdară afacere din istorie… Citeste mai mult

Page 7 of 18
1 5 6 7 8 9 18