Ultimul drum, drumul pe care merge toată lumea

2 Împărați 2:1-2 David se apropia de clipa morții, și a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: ,,Eu plec pe calea pe care merge toată lumea.” 

Viața e un fel de călătorie continuă. Drumurile pe care umblă oamenii sunt diferite. Unele sunt încununate de succes, altele hulite de eşecuri. Unele istovitoare şi lungi, altele cu short-cut-uri dulci. Unele plictisitoare, altele încântătoare. Unele deschise, altele închise. Uneori omul calcă pe trandafiri, alteori pe cadavre. Unele drumuri sunt ştiute, altele neexplorate. Uneori căile sunt greşite, alteori merg drept la ţintă. Drumurile vieţii se tot schimbă. Vin altele noi, mereu, mereu … mereu. Dar, unul singur este la fel pentru toată lumea, ULTIMUL

Ultimul drum e universal. Pe el merg și bogații și săracii; împărații și soldații; profesorii și analfabeții… Aici ne împărțim după statut, religie culoarea pielii și clase sociale, dar in fata morții toți suntem egali…

Ultimul drum e obligatoriu. Fie că vrei, fie că nu vrei, eşti obligat să-l parcurgi. Sau vorba lui Coșbuc: ,,Din zei de-am fi scoborâtori / C-o moarte tot suntem datori!” Mulţi n-ar vrea să treacă pe acest drum. Ar vrea să-l ocolească, sau măcar să-l fenteze. Dar nimeni nu a reușit…

Ultimul drum presupune o pregătire. Fiecare călătorie este precedată de niște pregătiri. Bilete cumpărate ,,la redus”, cazare, meteo, valize, sandvișuri… Fiecare își pregătește cum știe mai bine călătoria, numai pe ultima cei mai mulți o ignoră, prin urmare pe cei mai mulți îi prinde nepregătiți.

Ce zici, ești pregătit pentru ultimul drum?

Tu-mi ești… de David Gabriel

11232948_10200998005349640_8136271176381511451_o

Pentru că lipsesc mult timp de lângă tine, și pentru că-mi ,,risipesc” cuvintele frumoase prin adunări și pe la amvoane, iar când sunt cu tine, de cele mai multe ori, tot ce-mi mai rămâne e tăcerea, vreau să mă revanșez. Mi-am scotocit buzunarele sufletului și vreau să să-ți spun tot ce însemni tu, scumpa mea soție, pentru mine.

Tu-mi ești pompierul de serviciu. Ori de câte ori am aprins câte-un foc străin, tu ai fost acolo să-l stingi, înainte de a deveni păgubitor. Entuziasmul nesănătos l-ai stins cu rațiunea, iar subiectivismul păcătos, cu dragostea. Nu m-am ars niciodată ascultând de sfaturile tale. Îmi pare rău că nu eu nu prea știu să ascult…

Tu-mi ești constantă. Numai tu știi cum să pui căpăstrul pe armăsarii mei de fum. Eu îi alerg aiurea până la nori, dar tu îi aduci înapoi în grajdul realității, în siguranță. Știu că îți faci griji pentru mine, ca nu cumva înălțându-mă prea mult să cad și să mă rănesc.

Tu-mi ești izvor de tămăduire. Numai tu știi cum să mă tratezi de nervi și stupizenie, mândrie și nerecunoștință. Tristețile provinciale și melancoliile de cățeluși tot la tine își găsesc leac. Iar când sufletul mi-e șvaițer, tu mi-l cârpești…

Tu-mi ești dascăl. Tu m-ai învățat, și mă mai înveți, cum să fiu bun și prietenos cu oamenii. Fără tine nu aș fi reușit să-mi înving mizantropia. În genere nu suport pe nimeni și sunt greu de suportat, dar tu ai schimbat mult lucrurile.

De fapt, ceea ce încerc să-ți spun e că tu-mi ești totul, dar mă cam fâstâcesc.
Happy 29 Anniversary.

O zi de toamnă – de Nicu Andrei

O zi de toamnă cu frunze argintii
Și-un soare ca-tr-o zi de vară
Cu un parfum curat al florilor târzii
A fost întâlnirea noastră, pentru a câta oară?!?

Am venit ,,inelul” să-ți ofer
Să-ți declar din inimă IUBIRE!
Aici să fim, și-mpreună către cer
Să fim una cu har și fericire!

Adela e numele iubit și drăgăstos,
Ca o comoară la care sincer țin,
O port în suflet și niciodată jos
,,Te iubesc pe veci” – semnează Cătălin!

Scrisă de fratele Nicu Andrei pentru Cătă și Adela.

Între Iuda și Maria sau parfumul unui gest – de David Gabriel

Era o seara liniștită de primăvară în Betania, iar Domnul Isus, obosit de pe drum își mânca liniștit cina împreună cu prietenii și ucenicii săi. Ucenicii povesteau cu entuziasm minunile pe care le văzuseră, gazdele se minunau de cele auzite, iar Domnul le privea contemplativ entuziasmul. Dintr-o dată, toată această scenă se oprește ca într-un stop-cadru, când o femeie dă buzna în cameră ținând în mână un vas de alabastru cu mir de nard curat. Frapați de îndrăzneala femeii, toți priveau uluiți tabloul, neștiind ce să creadă. Femeia ,,s-a  apropiat de El și după ce a spart vasul de alabastru cu mir foarte scump, a turnat parfumul pe capul și picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Text armonizat)

Scena aceasta nu este doar un fapt istoric, ci este o realitate contemporană. Sunt pline bisericile de ,,gură cască”, care se holbează la cei care se spetesc să facă câte ceva pe ici pe colo. Dar dacă ar fi numai atât, parcă nu ar fi o chiar așa de mare tragedie, numai că pe lângă faptul că nu fac nimic, mai și comentează la cei care fac. În cazul de față, cel în cauză este Iuda, care consideră gestul femeii o risipă și că mirul putea fi vândut ,,cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor”. Ioan, îl taxează pentru exclamația sa mojică și îl deconspiră: ,,zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.“

Citeste mai mult

Page 16 of 20
1 14 15 16 17 18 20