Deșteaptă-te, române! – de David Gabriel

Desteapta-te romaneEste ceasul să vă treziți în sfârșit din somn – Romani 13:11

Imnul nostru național ne spune un adevăr fundamental: românii dorm. Și se poate constata cu ușurință cât de puternic se doarme.

O parte dintre români dorm la volanul masinilor, apoi aterizează cu ele în pomi, în Dâmbovița și în oameni…

O altă parte dorm în fața televizorului, cu ochelarii pe nas și telecomanda pe piept, urmărindu-l pe Capatos cu al lui show păcătos. Apoi mâine zi dorm hăbăuci în mijloacele de transport în comun, la școală și la locul de muncă…

O altă parte dorm în gară așteptând să vină ,,trenul spernței”. Vitregiți de soartă, victime ale sistemului, sau pur și simplu pentru ei Dl. Destin nu a avut de făcut nici o ofertă…

O bună parte dorm în parlament. Aici, se sforăie la fel de 25 de ani, doar sforăitorii s-au mai schimbat. Prin urmare avem legile pe care le avem și țara pe care o avem… Nici nu se putea altfel din moment ce mâinile sunt ridicate la vot cu ochii închiși. Goya spunea că ,,somnul rațiunii zămislește monștrii”. Vă las pe voi să comentați.

Dar cei mai mulți dorm în biserică. Se doarme de la preoți, păstori și diaconi până la enoriași. Liturghiile preoților sunt greoaie și vechi, cam de pe vremea când se-mbina cambrianul cu precambrianul. Predicile păstorilor sunt absente și anemice. Dacă vreunul este totuși treaz și predică mai cu foc sau modifică ceva la Liturghie, este degrabă afurusit de ceilalți pentru că le este deranjat somnul. O românie cu 19 milioane de locuitori, din care aprox. 97% s-au declarat creștini, are în funcțiune 18 mii de lăcașe de cult, dar și 20 de milioane de avorturi înregistrate. Vă las pe voi să ghiciți cine le-a făcut.

Dacă somnul rațiunii naște monștrii, somnul spiritual zămislește moartea.

Deșteaptă-te, române sau noapte bună românie…

Ultimul drum, drumul pe care merge toată lumea

2 Împărați 2:1-2 David se apropia de clipa morții, și a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: ,,Eu plec pe calea pe care merge toată lumea.” 

Viața e un fel de călătorie continuă. Drumurile pe care umblă oamenii sunt diferite. Unele sunt încununate de succes, altele hulite de eşecuri. Unele istovitoare şi lungi, altele cu short-cut-uri dulci. Unele plictisitoare, altele încântătoare. Unele deschise, altele închise. Uneori omul calcă pe trandafiri, alteori pe cadavre. Unele drumuri sunt ştiute, altele neexplorate. Uneori căile sunt greşite, alteori merg drept la ţintă. Drumurile vieţii se tot schimbă. Vin altele noi, mereu, mereu … mereu. Dar, unul singur este la fel pentru toată lumea, ULTIMUL

Ultimul drum e universal. Pe el merg și bogații și săracii; împărații și soldații; profesorii și analfabeții… Aici ne împărțim după statut, religie culoarea pielii și clase sociale, dar in fata morții toți suntem egali…

Ultimul drum e obligatoriu. Fie că vrei, fie că nu vrei, eşti obligat să-l parcurgi. Sau vorba lui Coșbuc: ,,Din zei de-am fi scoborâtori / C-o moarte tot suntem datori!” Mulţi n-ar vrea să treacă pe acest drum. Ar vrea să-l ocolească, sau măcar să-l fenteze. Dar nimeni nu a reușit…

Ultimul drum presupune o pregătire. Fiecare călătorie este precedată de niște pregătiri. Bilete cumpărate ,,la redus”, cazare, meteo, valize, sandvișuri… Fiecare își pregătește cum știe mai bine călătoria, numai pe ultima cei mai mulți o ignoră, prin urmare pe cei mai mulți îi prinde nepregătiți.

Ce zici, ești pregătit pentru ultimul drum?

Tu-mi ești… de David Gabriel

11232948_10200998005349640_8136271176381511451_o

Pentru că lipsesc mult timp de lângă tine, și pentru că-mi ,,risipesc” cuvintele frumoase prin adunări și pe la amvoane, iar când sunt cu tine, de cele mai multe ori, tot ce-mi mai rămâne e tăcerea, vreau să mă revanșez. Mi-am scotocit buzunarele sufletului și vreau să să-ți spun tot ce însemni tu, scumpa mea soție, pentru mine.

Tu-mi ești pompierul de serviciu. Ori de câte ori am aprins câte-un foc străin, tu ai fost acolo să-l stingi, înainte de a deveni păgubitor. Entuziasmul nesănătos l-ai stins cu rațiunea, iar subiectivismul păcătos, cu dragostea. Nu m-am ars niciodată ascultând de sfaturile tale. Îmi pare rău că nu eu nu prea știu să ascult…

Tu-mi ești constantă. Numai tu știi cum să pui căpăstrul pe armăsarii mei de fum. Eu îi alerg aiurea până la nori, dar tu îi aduci înapoi în grajdul realității, în siguranță. Știu că îți faci griji pentru mine, ca nu cumva înălțându-mă prea mult să cad și să mă rănesc.

Tu-mi ești izvor de tămăduire. Numai tu știi cum să mă tratezi de nervi și stupizenie, mândrie și nerecunoștință. Tristețile provinciale și melancoliile de cățeluși tot la tine își găsesc leac. Iar când sufletul mi-e șvaițer, tu mi-l cârpești…

Tu-mi ești dascăl. Tu m-ai învățat, și mă mai înveți, cum să fiu bun și prietenos cu oamenii. Fără tine nu aș fi reușit să-mi înving mizantropia. În genere nu suport pe nimeni și sunt greu de suportat, dar tu ai schimbat mult lucrurile.

De fapt, ceea ce încerc să-ți spun e că tu-mi ești totul, dar mă cam fâstâcesc.
Happy 29 Anniversary.

O zi de toamnă – de Nicu Andrei

O zi de toamnă cu frunze argintii
Și-un soare ca-tr-o zi de vară
Cu un parfum curat al florilor târzii
A fost întâlnirea noastră, pentru a câta oară?!?

Am venit ,,inelul” să-ți ofer
Să-ți declar din inimă IUBIRE!
Aici să fim, și-mpreună către cer
Să fim una cu har și fericire!

Adela e numele iubit și drăgăstos,
Ca o comoară la care sincer țin,
O port în suflet și niciodată jos
,,Te iubesc pe veci” – semnează Cătălin!

Scrisă de fratele Nicu Andrei pentru Cătă și Adela.

Page 16 of 20
1 14 15 16 17 18 20