Între Iuda și Maria sau parfumul unui gest – de David Gabriel

Era o seara liniștită de primăvară în Betania, iar Domnul Isus, obosit de pe drum își mânca liniștit cina împreună cu prietenii și ucenicii săi. Ucenicii povesteau cu entuziasm minunile pe care le văzuseră, gazdele se minunau de cele auzite, iar Domnul le privea contemplativ entuziasmul. Dintr-o dată, toată această scenă se oprește ca într-un stop-cadru, când o femeie dă buzna în cameră ținând în mână un vas de alabastru cu mir de nard curat. Frapați de îndrăzneala femeii, toți priveau uluiți tabloul, neștiind ce să creadă. Femeia ,,s-a  apropiat de El și după ce a spart vasul de alabastru cu mir foarte scump, a turnat parfumul pe capul și picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Text armonizat)

Scena aceasta nu este doar un fapt istoric, ci este o realitate contemporană. Sunt pline bisericile de ,,gură cască”, care se holbează la cei care se spetesc să facă câte ceva pe ici pe colo. Dar dacă ar fi numai atât, parcă nu ar fi o chiar așa de mare tragedie, numai că pe lângă faptul că nu fac nimic, mai și comentează la cei care fac. În cazul de față, cel în cauză este Iuda, care consideră gestul femeii o risipă și că mirul putea fi vândut ,,cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor”. Ioan, îl taxează pentru exclamația sa mojică și îl deconspiră: ,,zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.“

Scopul acestui articol nu este de a-i taxa pe urmașii lui Iuda, ci de a-i desconspira pe aceștia și caracterul lor hâd și de a scoate în evidență dragostea celor care se spetesc. Cel mai bun mod de a face acest lucru este prin contrast. W. MacDonald zicea că, așa cum un bijutier expune un diamant pe fondul negru al unui material de catifea, tot așa și Evangheliile, scot în evidență cu multă măiestrie, splendoarea iubirii femeii față de Mântuitorul ei, pe fondul negru al trădării lui Iuda și al unui complot din partea ierarhilor.

Gestul femeii este dovada dragostei ei, pentru că așa face dragostea, se jertfește, se spetește, se consumă. În schimb, Iuda a considerat această demonstrație de dragoste o risipă inutilă. Ba mai mult, el se mira, cum de această femeie a risipit o cantitate atât de mare de mir de nard într-o clipă și fără nici un rost. Dragostea nu face niciodată calcule, Iuda, da…

Iuda invocă săracii. Cantină socială, franzelă, șnițel, ciorbă, evanghelizare… Problema săracilor era doar o mască de care se folosea, pentru că în spate stătea un interes personal, și anume, o completare de buget. Așa e el. Maestru în arta prefăcătoriei. Se implică numai dacă îi cade bine. Când ai nevoie de el, dacă nu îi cade bine nu poate. Dacă vreodată îi cade bine, dar nu-l convoci te face nesimțit. Dacă-l pui în față ești cel mai bun, dacă nu-l pui se supăra. Dacă organizezi un eveniment și nu-i dai un cuvânt, sau măcar să-i pomenești numele, se întoarce împotriva ta, se ceartă cu tine, îți face reproșuri, te batjocorește peste tot… și câte nu mai face. Vă dați seama ce păcat, să nu-i acorzi atenție ,,măriei sale chip de lut?”

Relatarea aceasta rămâne una de referință prin ceea ce a făcut femeia, nu Iuda. Pentru femeia aceasta când e vorba de Domnul Isus nimic nu este prea scump. Valoarea mirului era de 300 de dinari, plata unui muncitor pe un an de zile, dar când vine vorba de Domnul Isus nu este prea mult. Cui i s-a iertat mult, iubește mult. Dar nu numai că a spart un vas valoros și L-a uns pe Domnul Isus, ea i-a șters picioarele cu părul ei. Iuda vrea totul pentru el, bani, laude, cinste… femeia tot ce are pune la picioarele lui Isus, inclusiv pe ea. Așa fac cei ce îL iubesc…

Gestul femeii are și un efect: ,,s-a umplut casa de mirosul mirului”. Toți cei de față aveau să simtă parfumul mirului de nard. Dar și gestul lui Iuda are un efect: putoare. Esența vieții de creștin este răspândirea miresmei lui Cristos, ,,o mireasmă de la viață spre viață.” (2 Corinteni 2:15-16) Ce se poate spune în dreptul tău?

Murmurul lui Iuda și a altor ucenici trebuie că i-a produs multă întristare femeii, dar ea nu s-a lăsat împiedicată de atitudinea acestora. Ea tăcea și nu scotea nici un cuvânt în timp ce făcea ce știa că trebuie făcut. Frumusețea pasajului este reacția Mântuitorului: ,,Dar Isus a zis: Lăsați-o în pace. De ce necăjiți pe femeie? Ea a făcut un lucru frumos pentru Mine.” (Text armonizat) Frumusețea pasajului este că cel pentru care se jertfește, acela o apreciază. Pentru creștin important este ca Domnului Isus să aprecieze jertfa, nu oamenii, cu toate că și o vorbă bună este bine venită. Cu o vorbă bună mă hrănesc o săptămână. Nu este simplu să mergi înainte când alții murmură. Curaj fraților, El a biruit, împreună cu El vom reuși și noi…

Articol publicat în buletinul informativ al Bisericii Baptiste Golgota Bistrița în data de 01.11.2015                                               http://golgota.1askitem.com/index.php?p=buletin.php

S-ar putea sa-ti placa si...

CE-L TULBURĂ PE ISUS? – partea a II-a – de D...
views 15
Ioan 13:21 ,,Isus S-a tulburat în duhul Lui” Isus Hristos a fost tulburat de duplicitatea lui Iuda. Iuda deși îL vânduse pe Isus Hristos s-a așeza...
Între Iuda și Ioan sau imposibila neutralitate – d...
views 77
Amândoi au fost ucenicii Celui mai mare Învățător. Amândoi au avut privilegiul de a fi chemați de Mântuitorul după o noapte de rugăciune. Amândoi au p...
Fiii Pierzării – de David Gabriel
views 110
Ioan 17:12 ,,...niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării...'' Nu se putea ca Mântuitorul Isus să folosească o expresie mai autentică și ...
Între Iuda și Petru sau dialog cu moartea post eșe...
views 113
Am observat, de la cei care îmi scriu, că oamenii nu prea se pricep la gestionarea eșecurilor. După ce îmi scriu despre eșecurile lor, cei mai mulți, ...

Lasă un răspuns