Evadarea Pinguinilor – Copilăria

Această tentativă de poezie am îndrăznit să o încropesc anul trecut, de ziua fiului meu. Lui i se adresează. Voi doar citiți și fiți îngăduitori… e prima, dar și ultima îndrăzneală de acest gen.

Stau și mă gândesc timid
Oare ce-ai avut în cap?
Să mă provoci tată să-ți fiu
De ce ai vrut să îmi fii fiu?
Când eu n-am știut ce vreau să fiu
Îmi pare c-ai avut curaj…

Când ți-am văzut întaia oară
Ochii-n care fumegă tăciunii
Un sloi din noaptea mea polară
A topit zăvoarele încuietorii
Și-au evadat atunci toți pinguinii
Din valiza de sub scară…

Ceva în limba ta ai exclamat,
Și-am înțeles atunci că m-am ratat
Prin școli, bănci și biblioteci
Căutându-mi împlinirea,
Dar ce folos costum să-mbraci
Când moartă e copilăria.

M-ai ajutat să-mi înțeleg menirea
Am să-i redau copilăriei nemurirea
Ție, fiul meu,
O să-ți dau din timpul meu,
Iar mamei tale toată iubirea
Și-mpreun-o să învățăm ce-i fericirea.

Lasă un răspuns